Alle Storys
Folgen
Keine Story von Europäischer Rechnungshof - European Court of Auditors mehr verpassen.

Europäischer Rechnungshof - European Court of Auditors

(Ultima strigare) Noul buget al UE de 2 mii de miliarde de euro – se ridică ambițiosul nou Fond european (coeziune
agricultură
securitate) la înălțimea așteptărilor?

Invitație adresată presei

pentru 24 februarie

Noul buget al UE de 2 mii de miliarde de euro – se ridică ambițiosul nou Fond european la înălțimea așteptărilor?

  • Conferință de presă online: marți, 24 februarie, la ora 10.00 CET
  • Publicare: în aceeași zi, la ora 11.30 CET
  • Pot fi organizate interviuri la cerere

Curtea de Conturi Europeană vă invită la o conferință de presă online cu privire la avizul pe care urmează să îl publice referitor la propunerea privind noul Fond european pentru coeziune, agricultură și securitate, care va fi implementat prin planuri naționale. Cu o valoare de 865 de miliarde de euro – aproape 44 % din totalul cheltuielilor –, Fondul european își va adjudeca partea leului din bugetul pe termen lung propus al UE, care se cifrează la aproape 2 mii de miliarde de euro pentru perioada 2028‑2034. Alături de acest aviz, Curtea de Conturi Europeană va publica și un aviz referitor la cadrul UE de monitorizare a cheltuielilor bugetare și de performanță a bugetului.

Conferința de presă va avea loc prin intermediul aplicației Teams, marți, 24 februarie 2026, la ora 10.00 CET.

Scopul conferinței de presă este să ofere o perspectivă detaliată asupra avizului referitor la Fondul european și să plaseze în context mesajele principale formulate de auditori. De asemenea, veți avea ocazia de a discuta mesajele cu doamna Annemie Turtelboom și cu domnul Alejandro Blanco Fernández, membri ai Curții, precum și cu reprezentanții echipelor de audit.

RSVP: v-am fi recunoscători dacă ați putea să ne comunicați până luni, 23 februarie, ora 13.00, dacă intenționați să participați la conferința de presă virtuală; vă vom trimite ulterior instrucțiuni detaliate pentru conectare. Pentru a face posibilă o discuție în cunoștință de cauză, participanții care au confirmat vor primi, la cerere, înainte de conferință, un exemplar al avizelor și al comunicatului de presă, plasate sub interdicție de publicare. Toate documentele vor fi publicate pe site-ul Curții la ora 11.30, în ziua de marți, 24 februarie.

Context

În 2025, Comisia a propus un cuantum total de 2 mii de miliarde de euro pentru bugetul UE pentru perioada 2028‑2034 (așa-numitul „cadru financiar multianual”). Consiliul, care va lua decizia finală cu privire la buget, și Parlamentul European, care va trebui să își dea acordul, au solicitat avizul auditorilor înainte de a se apleca asupra propunerilor specifice fiecărei politici. La jumătatea lunii ianuarie 2026, Curtea a început să publice o serie de avize în acest sens. În cadrul acestui eveniment, auditorii Curții își vor prezenta punctele de vedere cu privire la două propuneri legislative ale Comisiei: una privind noul Fond european, care va stabili un set unic de norme ce vor sprijini coeziunea, agricultura și dezvoltarea rurală, pescuitul și afacerile maritime, prosperitatea și securitatea și cealaltă referitoare la cadrul de monitorizare a cheltuielilor UE și de măsurare a performanței acestora.

Fondul european se va baza pe planuri de parteneriat național și regional și va fuziona fluxurile de finanțare pentru mai multe politici de lungă durată diferite (coeziune, agricultură) și pentru prioritățile emergente (apărare) într-un plan național unic pentru fiecare stat membru. Pe lângă cheltuielile propuse în valoare de 865 de miliarde de euro, Comisia propune și un instrument prin care să se acorde statelor membre împrumuturi în valoare totală de până la 150 de miliarde de euro. De asemenea, Comisia a prezentat un nou model de finanțare, conform căruia majoritatea plăților efectuate către statele membre ar depinde de atingerea unor jaloane și ținte stabilite în planurile naționale, renunțându-se la metoda actuală care presupune simpla rambursare a costurilor suportate. Acest model care recompensează realizarea unor investiții și reforme promise se inspiră în mare parte din Mecanismul de redresare și reziliență (MRR).

Membrii Curții responsabili de cele două avize sunt doamna Annemie Turtelboom și domnul Alejandro Blanco Fernández (Fondul european), respectiv domnul Jorg Kristijan Petrovič (cadrul de performanță).

Contact:

ECA press office: press@eca.europa.eu

Weitere Storys: Europäischer Rechnungshof - European Court of Auditors
Weitere Storys: Europäischer Rechnungshof - European Court of Auditors