Europäischer Rechnungshof - European Court of Auditors
Miliardele puse la dispoziție pentru redresarea după COVID 19 ar fi putut să facă mai multe pentru întreprinderile din UE
Comunicat de presă
Luxemburg, 27 octombrie 2025
Miliardele puse la dispoziție pentru redresarea după COVID‑19 ar fi putut să facă mai multe pentru întreprinderile din UE
- S-au alocat 109 miliarde de euro pentru a impulsiona mediul de afaceri european, cu alte cuvinte înființarea, dezvoltarea și funcționarea întreprinderilor în țările din UE.
- Aproape jumătate dintre provocările legate de mediul de afaceri identificate în cadrul semestrului european au rămas în mare parte neabordate.
- Conform auditorilor UE, doar o treime din reformele finalizate în domeniul afacerilor au adus rezultate substanțiale.
Țările din UE au abordat doar parțial problemele legate de mediul de afaceri prin implementarea reformelor și a investițiilor la care s-au angajat pentru a primi bani din Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) al UE – aceasta este concluzia unui nou raport publicat de Curtea de Conturi Europeană. Unele reforme au început să aibă efecte pozitive, dar majoritatea suferă întârzieri și doar o mică parte dintre cele finalizate până acum au generat rezultate semnificative.
În 2021, pentru a atenua impactul economic al pandemiei de COVID‑19 și pentru a promova o redresare economică durabilă, UE a creat MRR, punând la dispoziție finanțare în valoare de 650 de miliarde de euro. Pentru a primi acești bani, țările din UE s-au angajat să realizeze un set de investiții și reforme în anumite domenii esențiale. Aceste măsuri trebuiau să abordeze toate sau o mare parte din provocările structurale identificate în recomandările adresate de UE fiecărei țări în 2019 și 2020, dintre care unele vizau mediul de afaceri.
„Banii pe care i-a alocat UE pentru redresarea în urma pandemiei au fost utilizați ca un mijloc de a încuraja țările din UE să implementeze reforme importante ale mediului de afaceri, dar, în mare parte, rezultatele concrete întârzie să se facă simțite”, a declarat doamna Ivana Maletić, membra Curții care a condus auditul. „MRR ar putea facilita viața întreprinderilor, dar potențialul său nu a fost pe deplin valorificat.”
În cei doi ani anteriori pandemiei, UE a adresat 82 de recomandări statelor membre în care le încuraja să aducă îmbunătățiri mediilor lor de afaceri, cum ar fi promovarea investițiilor private, îmbunătățirea accesului la finanțare, simplificarea regimurilor fiscale și reducerea poverii impuse de reglementare. Ulterior, toate statele membre au inclus în planurile lor naționale de redresare 157 de reforme și 254 de investiții legate de aceste recomandări. Costurile estimate ale acestor măsuri din cadrul MRR – corespunzând în principal investițiilor – se ridică la aproximativ 109 miliarde de euro.
Aproximativ un sfert din recomandări au fost abordate în mare măsură de statele membre prin reforme și investiții, dar nicio recomandare nu a fost pusă în aplicare integral. În plus, aproximativ jumătate au fost abordate doar în măsură neglijabilă sau deloc, astfel încât unele probleme structurale rămân nesoluționate. De exemplu, 7 % dintre recomandări au fost complet ignorate. În urma unui alt audit recent, auditorii au concluzionat că aproximativ o treime din recomandările privind reformele pieței forței de muncă din cadrul MRR nu au fost abordate de nicio reformă. Având în vedere rezultatele acestor două audituri, unul dintre obiectivele esențiale ale MRR, și anume de a aborda toate provocările identificate în recomandări sau o parte semnificativă a acestora, rămâne neatins.
Majoritatea reformelor din cele patru țări vizitate de auditori au înregistrat întârzieri și peste un sfert nu fuseseră finalizate până în aprilie 2025, când a luat sfârșit auditul. Având în vedere că toate măsurile din cadrul MRR trebuie finalizate până la sfârșitul lunii august 2026, alte întârzieri suplimentare creează riscuri pentru finalizare și pentru obținerea de rezultate. Reformele puse în aplicare în statele membre auditate au obținut, în general, realizările preconizate, de exemplu adoptarea unor acte legislative. Dar pot trece mai mulți ani până când efectele unei modificări legislative sunt resimțite pe teren. În practică, doar aproximativ o treime din reformele finalizate au demonstrat rezultate semnificative până acum și, chiar și în acest caz, impactul lor poate fi diminuat de orizontul scurt de timp al măsurilor, de legătura lor slabă cu domeniul de politică în cauză sau de posibilitatea ca măsurile să fie revocate. Măsurile din cadrul MRR legate de mediul de afaceri au avut efecte neomogene asupra progreselor înregistrate de țări în punerea în aplicare a recomandărilor, deoarece nu au contribuit la îmbunătățirea situației decât în jumătate dintre cazurile examinate. Auditorii observă că progresele înregistrate grație măsurilor din MRR în punerea în aplicare a recomandărilor sunt încă lente, deși mai bune decât cele realizate în domeniul pieței muncii.
Informații privind contextul
În UE, măsurile de limitare a mișcării persoanelor și de distanțare socială impuse ca răspuns la pandemia de COVID‑19 au perturbat profund afacerile și comerțul. Această perturbare a avut un impact pe termen scurt, în principal în 2020, și a fost urmată de o relansare a activității economice în 2021. MRR este încă în execuție, iar majoritatea reformelor mediului de afaceri incluse în planurile țărilor nu au fost încă finalizate. În cadrul coordonării anuale pe care o asigură cu privire la politicile economice ale statelor membre (proces cunoscut sub denumirea de semestru european), Consiliul UE adoptă recomandări specifice fiecăreia dintre țări și le solicită să abordeze provocările care au fost identificate. Conform Regulamentului privind MRR, planurile naționale de redresare trebuie să abordeze toate provocările respective sau o parte semnificativă a acestora.
Auditorii au examinat dacă reformele din cadrul MRR legate de domeniul mediului de afaceri au reușit să abordeze provocările din recomandările adresate statelor membre. Ei au evaluat și dacă punerea în aplicare a reformelor a contribuit la îndeplinirea obiectivelor preconizate în Bulgaria, Spania, Cipru și Austria.
Raportul special nr. 21/2025, intitulat „Sprijinul din partea MRR pentru îmbunătățirea mediului de afaceri: recomandările specifice fiecărei țări sunt doar parțial abordate, dar unele prime rezultate au contribuit la realizarea de progrese în punerea lor în aplicare”, este disponibil pe site-ul Curții, alături de o sinteză de o pagină a principalelor informații și constatări. Toate publicațiile Curții cu privire la MRR sunt disponibile aici.
Contact:
ECA press office: press@eca.europa.eu

